Atelier Franco-jobs pentru studenții FILS, găzduit la sediul CCIFER

Atelier Franco-jobs pentru studenții FILS, găzduit la sediul CCIFER

Pe data de 2 decembrie, studenții de la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine (FILS), Universitatea Politehnica din București, au participat la un atelier de orientare în carieră organizat la sediul CCIFER. Evenimentul a oferit participanților ocazia să descopere perspective inovatoare despre dezvoltarea profesională, inteligența artificială și importanța competențelor multidisciplinare.

Georgeta Dendrino, Managing Director al Interact Business Communications și Membru în Consiliul Director CCIFER, a deschis evenimentul cu o prezentare inspirațională despre importanța plurivalenței în carieră, evidențiind necesitatea de a explora și dezvolta competențe variate pentru a ne adapta la o lume profesională aflată în continuă schimbare.

Partea practică a evenimentului a fost susținută de Victor Cruz, DevOps Engineer la EVIDEN. Prezentarea captivantă despre aplicațiile practice ale inteligenței artificiale, completată de demonstrații live, a stârnit interesul și curiozitatea participanților. Studenții au avut ocazia să descopere cum AI influențează domenii diverse și cum pot integra aceste tehnologii în viitoarele lor cariere.

Atelierul a fost facilitat din partea Facultății de conf.dr.ing. Iosif Vasile Nemoianu, prodecan al FILS. Acesta a subliniat importanța colaborării între mediul academic și cel de business în pregătirea studenților pentru realitățile pieței muncii.

Franco-jobs susține inițiativele care promovează interacțiunea dintre studenți și mediul de afaceri, contribuind astfel la formarea unei generații de tineri profesioniști bine pregătiți pentru provocările globale.